„TOTUL PENTRU SPORT, TOTUL PENTRU TINEri!”, a fost motto-ul AJCSPH cu ocazia disputarii Trofeului Tineretului

0
21

In perioada 12 – 16 august 2019 s-a desfasurat la Constanta Trofeul Tineretului, o serie de competitii sportive la care au participat persoanele cu dizabilitati din judet, avand ca si slogan „TOTUL PENTRU SPORT, TOTUL PENTRU TINEri”. De fapt, acesta a fost si mesajul de pe tricourile primite de fiecare dintre cei peste 25 de participanti la aceste evenimente sportive organizate de Asociatia Judeteana Constanta a Sportului pentru Persoane cu Handicap.

Luni, 12 august, chiar de Ziua Internationala a Tineretului (desemnata de Organizatia Natiunilor Unite – ONU inca din anul 1999) membrii AJCSPH s-au intrecut in mereu primitoarea locatie a Centrului de zi Arka la competitiile de Tenis de Masa, atat la simplu, cat si la turneul de dublu, intr-o atmosfera caracterizata de competitivitate si buna dispozitie. La turneul de simplu, Banciu George – jucator in scaun rulant si-a adjudecat cel de-al treilea titlu consecutiv, demonstrand inca o data ca este cel mai bun sportiv paralimpic la aceasta disciplina. Acesta a trecut in finala de Severin Bogdan, in timp ce finala mica a fost castigata de Palabuiuc Radu, invingator in fata Anisoarei Dascalu.

Dupa meciuri spectaculoase, cu dese rasturnari de scor, podiumul Turneului de dublu la disciplina tenis de masa a avut urmatoarea configuratie:

Locul I – Palabuiuc Radu & Severin Bogdan, echipa care a bifat al doilea titlu consecutiv;

Locul II – Banciu George & Gembasanu Ion – jucatori in scaun rulant;

Locul III – Dascalu Anisoara & Toader Nicusor;

Locul IV – Trofin Aurica & Smau Luminita – jucatoare in scaun rulant.

Marti, 13 august, Trofeul Tineretului a continuat la Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, in incinta Intelect Parc, spatiu amenajat de inimosii voluntari de la Asociatia Impreuna pentru Viitor Constanta cu turneele de darts si tir cu arcul. Si la aceste competitii am avut parte de suspans, dar si de o atmosfera prietenoasa si relaxanta, oferita de superba microrezervatie din incinta Delfinariului. Laureatii acestor competitii au fost urmatorii:

DARTS:
Locul I – Toader Nicusor;

Locul II – Gembasanu Ion – jucator in scaun rulant;

Locul III – Mamait Ionut;

Locul IV – Zgura Mihai.

TIR CU ARCUL:

Locul I – Severin Bogdan;

Locul II – Toader Nicusor;

Locul III – Gembasanu Ion – jucator in scaun rulant;

Locul IV – Palabuiuc Radu.

Felicitari insa merita toti concurentii, care au raspuns in numar mare la aceste competitii foarte populare in randul sportivilor paralimpici, deoarece in concurs pot intra atat concurentii deplasabili, cat si cei semideplasabili sau nedeplasabili.

Vineri, 16 august, actiunea s-a mutat pe Plaja Blanco din Mamaia, acolo unde s-au disputat jocurile sportive pe plaja adaptate pentru persoanele cu dizabilitati si utilizatori de fotoliu rulant. La capatul a patru ore de intreceri sportive intense, un adevarat maraton al jocurilor sportive pe plaja, invingatorii, pe fiecare disciplina, au fost:

PETANQUE:
Locul I – Dascalu Anisoara;

Locul II – Severin Bogdan;

Locul III – Toader Nicusor;

Locul IV – Gembasanu Ion – jucator in scaun rulant.

ATLETISM:

Locul I – Toader Nicusor;

Locul II – Lambru George;

Locul III – Dascalu Anisoara;

Locul IV – Herda Ionut.

La VOLEI finala a fost castigata de echipa „Tomitanii” (Gembasanu Ion – antrenor, Severin Bogdan – capitan, Trofin Aurica, Zgura Mihai, Herda Ionut), care a invins echipa „Marinarilor” (Ali Erchin Liviu – antrenor, Toader Nicusor – capitan, Dascalu Anisoara, Mamait Ionut, Lambru George).

TENIS DE PLAJA:

Liga 1:

Locul I – Severin Bogdan;

Locul II – Toader Nicusor;

Locul III – Dascalu Anisoara;

Liga 2:

Locul I – Herda Ionut;

Locul II – Lambru George;

Locul III – Mamait Ionut;

Printre spectatori s-au numarat si invitatii AJCSPH din Galati, personae cu diferite dizabilitati care au profitat de prezenta pe Litoral pentru a ii incuraja pe sportivii paralimpici constanteni. De asemenea, la invitatia domnului Ion Gembasanu, 10 tineri institutionalizati din Cumpana s-au bucurat de plaja si de soare, jucand volei si intrecandu-se la un turneul de tir cu arcul organizat special pentru acestia. In final, cei mai merituosi tineri au primit tricouri, premii din partea Asociatiei Judeteane Constanta a Sportului pentru Persoane cu Handicap, iar fiecaruia i s-a inmanat cate o diploma de participare.

„Felicitari tuturor participantilor, iar in cap de lista l-as pune de data aceasta pe mereu tanarul Severin Bogdan, care a reusit sa ridice deasupra capului nu mai putin de 4 trofee de campion: tenis de masa dublu, tir cu arcul, tenis de plaja si volei. Insa si ceilalti membri merita toate aprecierile noastre, se vede ca au facut progrese la fiecare disciplina in parte si de-abia asteptam sa participam la intrecerile paralimpice nationale, unde sunt convins ca vor face, la fel pana acum, o figura frumoasa. Pentru ca asa cum am celebrat aceasta zi deosebita, Ziua Mondiala a Tineretului, cu motto-ul „TOTUL PENTRU SPORT, TOTUL PENTRU TINEri”, AJCSPH face toate eforturile sa organizeze evenimente sportive menite sa conduca la integrarea persoanelor cu dizabilitati in societate si la constientizarea faptului ca practicarea sportului are un rol benefic atat in mentinerea sanatatii fizice si psihice a fiecaruia dintre noi, cat si in dezvoltarea personala si in comunicarea dintre oameni.

Totodata, vreau sa multumesc inca o data tuturor celor care si-au adus contributia la acest frumos si inedit eveniment: Primaria Constanta prin Directia Generala de Asistenta Sociala Constanta, ONG-ul partener care ne ajuta la organizarea activitatilor sportive – Asociatia Sport Pentru Sanatate, gazdelor noastre – Centrul de zi Arka, Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, Asociatia Impreuna pentru Viitor Constanta si Plaja Blanco din Mamaia, precum si domnului Relu Teodor de la Asociatia Make Sense”, au fost cuvintele domnului Ion Gembasanu, presedintele Asociatiei Judeteane Constanta a Sportului Persoanelor cu Handicap.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here